Univers paralel

In ultima vreme mi-am facut un obicei ciudat. Am momente in care stau, pur si simplu, ma uit in gol, si analizez. Analizez oameni, lucruri, povesti, intamplari. Incerc sa le pun cap la cap si nu reusesc. Parca tot ce e in jurul nostru este un total haos. Am senzatia ca sunt inconjurata de lucruri fara sens. Uneori ma sperie ideea ca vom ajunge intr-o lume in care nici noi ca persoane nu vom mai gasi un sens in nimic. Lumea se schimba.E normal sa fie asa. De la an la an, ne gandim la ce am facut in anul precedent, si ni se pare ca a trecut o vesnicie. Pentru ca nu mai stim sa ne bucuram de micile detalii care ne fac ziua mai frumoasa. Nu mai stim sa apreciem oamenii pe care ii avem alaturi de noi, pana cand ii pierdem si realizam cat de fraieri suntem. 

       Nu inteleg de ce ne mai miram cand vedem atatia oameni depresivi, stresati sau distrusi psihic. Pentru ca noi suntem cei care ne cream acest univers paralel de cel in care ar trebui sa traim, si pe care cu totii ni-l dorim.

Să încercăm să schimbăm ceva

Am fost sfătuită de un prieten să reîncep să scriu. Mi s-a părut ciudat, pentru că în ulima vreme recunosc că m-am închis în mine într-atât,încât nu îmi mai doresc să îmi exprim gândurile în mod direct. Și da, am o mulțime de motive să fac asta, dar totuși, am ales să reîncep. Poate că acesta e un șut în fund de care am nevoie în momentul de față. Iar având in vedere că  întotdeauna am mers pe princiupiul: Nimic nu e întâmplător, here we go!

Nu vreau să vă imaginați că din primele rânduri o să încep să dramatizez, cu toate că îmi cam place să fac asta. Prietenii mei confirmă asta în fiecare zi în care mă văd. Dar nu am început toată chestia asta ca sa vă vorbesc despre cum știu eu dramatiza.

Am început să scriu pentru că azi am ajuns la o concluzie destul de ciudată, chiar și pentru mine.

Vorbeam azi dimineață cu o prietenă foarte bună de-a mea care îmi spune la un moment dat, o chestie de genul: “cred că are dreptate cine a zis că bărbații vor deveni homosexuali, iar femeile vor conduce lumea!” Probabil toți o luați ca pe o glumă, exact cum am luat-o și eu inițial, însă credeți-mă pe cuvânt că nu este. Spun toate aceste lucruri pentru că am motive să o fac. Nu o să vreau să dau nume de persoane aici, sau să dau prea multe detalii despre viața mea personală, pentru că până la urmă ce rost ar mai avea ideea de a scrie un blogg?

Ideea este, oameni buni, că băieții/bărbații în ziua de azi, chiar nu știu ce vor! Am ajuns ca la vârsta de 21 de ani, să mă întreb dacă eu sunt cea cu probleme sau întreaga planetă s-a întors cu susul în jos. OK, să revenim la bărbați, că până la urmă acesta este subiectul meu principal, azi. Problema stă în felul următor: am purtat mai multe discuții cu diferite persoane; atât de sex masculin, cât și de sex feminin. Și până acum, cu toții mi-au confirmat același lucru: tinerii cu vârste cuprinse între: 20 și 25 de ani, au o problemă gravă numită: lipsa înțelegerii cuvântului “afecțiune”. De ce spun asta? Acest tip de oameni nu știu nici să ofere, dar nici să primească afecțiune. Sunt total imuni la tot ceea ce înseamnă acest cuvânt atât de simplu.

În concluzie, suntem generația care peste 10 ani își va pune tot felul de întrebări fără răspuns, și care va regreta ca nu a știut să deslușească la timpul potrivit, misterul tinereții.